DIVERSE, FAMILIE

Mami, ce se ascunde acolo, departe?!

Îmi place să cred că suntem o familie care se plimbă mult. Desigur, pandemia ne-a limitat foarte mult, dar nu de tot. Casa de vacanță de la țară a devenit în ultimul an locuința principală. Școala online și pandemia ne-au ajutat să trăim culmea, mai liber! Viața la țară este una foarte frumoasă, ne bucurăm de o curte foarte mare și un sat cu împrejurimi foarte frumoase.

Suntem bucureșteni care au trăit mereu la bloc, în mijlocul unui cartier cu blocuri gri și de jur împrejur nu vezi decât blocuri și peisaj urban. Weekendurile cu cei doi copii ai mei însemnau plimbări la muzee, în parc, la rude, la mall, la diferite evenimente pentru copii… Era frumos, ne simțeam bine, dar nu eram aproape de natură și de aer curat.

La țară am descoperit cu adevărat natura, animalele, totul în tihnă, nu pe grabă. Copiii erau însetați de cunoaștere, li se părea totul fascinat. După o viață trăită la bloc, natura te atrage ca un magnet. Dealurile înverzite, un pom singuratic în câmp, florile de câmp, fragii, lacurile mici, naturale, rapița, grâul… Animalele sălbatice sunt și ele în zonă: iepuri, vulpi, păsări de nici nu le știm pe nume, căprioare, porci mistreți. Este un deal în apropierea satului unde sunt multe scorburi de vulpi. Mereu mergem în acel loc și așteptăm s-o întâlnim pe roșcata cea vicleană din poveste. Odată am văzut una!

Ne place să ne simțim ca niște cercetași și explorăm tot ce întâlnim în jurul nostru. Am găsit în pădure urme lăsate de animale, plante și ciuperci deosebite pe care nu le-am mai văzut niciodată. Ce-i drept nu suntem foarte dotați de plimbare, este mereu loc de mai bine.

Vă las aici câteva imagini să vă fac poftă de plimbare.

– Mami, ce se ascunde acolo, departe?!

– Bună întrebare, Radu! Dar nu văd nici eu până acolo. Sunt puțin mai înaltă, dar nu văd atât de departe! Ne trebuie un binoclu, dar nu avem! Lupa o avem în rucsac, dar binoclu nu avem.

– Ce face un binoclu, mami?

-Binoclul este un instrument pe care îl punem la ochi și ne ajută să vedem în depărtare. Uite, acolo departe, se vede o pasăre în copac, cu ajutorul unui binoclu poți vedea pasărea de aproape, de foarte aproape, fără să se sperie de tine și să zboare. O poți studia liniștit fără să știe că o privești. Binoclul te ajută să vezi totul ca și cum ar fi aproape, lângă tine. Poți vedea mai aproape stelele, luna, norii, copacul ala care se vede acolo departe de tot și chiar albina care bâzâie pe floarea din vârful mărului din curte.

-Wow, vreau și eu un binoclu, mami! Cât mai repede! Vreau să văd de la mansardă când întră tati în sat cu mașina! Dar, mami, pot să văd cu binoclul și extratereștrii sau cum se formează fulgii de zăpadă în nori?

– Hahaha, eii, binoclul nu te ajută să vezi chiar atât de departe, dar putem încerca! 🙂

Când mergem în drumeții avem mereu cu noi lupă, bețe de scormonit sau de apărare, o lopățică cu care replantăm flori sălbatice și fragi la noi în curte. Desigur, aparatul foto este mereu alături de noi. Orice amintire trebuie imortalizată! Nu-i las pe copii să-și ia jucării cu ei iar în acest fel sunt provocați să se joace cu ce întâlnesc în natură: o pietricică colorată, un spic de grâu, crengi, flori, frunze… Să nu credeți că s-au plictisit vreodată la plimbare!

Și da, am căutat binocluri copii pe internet, nu se poate să mai stăm mult fără binoclu în rucsac. Ce fel de cercetași suntem noi fără binoclu, are copilul dreptate! Să vedeți ce site fain am găsit!! Cele mai frumoase binocluri pe care le-am văzut, fără exagerare, copiii vor fi mega încântați! Acesta este site-ul cu binocluri pe care le-am descoperit. Ce culori frumoase, nu-i așa?! E musai să iau două binocluri, unul de fată și unul de băiat, când ai doi copii iese cu scântei. 🙂

https://www.binoclu-copii.ro/magazin/

Pe site-ul https://www.binoclu-copii.ro/ poți găsi cele mai interesante și calitative binocluri pentru copii care previn rănirea accidentală a ochilor, oferă cel mai bun zoom la cea mai înaltă calitate vizuală, iar fiecare pachet conține mai multe obiecte utile îngrijirii și utilizării binoclului.

Binoclurile fac parte din categoria de jucării exterior copii 3 ani+ care oferă descoperiri infinite și nu ar trebui să lipsească din trusa de ieșiri afară în natură, sau chiar de ieșire în spatele blocului. Oriunde copiii găsesc ceva de cercetat și descoperit. Binoclurile le pot folosi copiii chiar și în interior, de la geam din camera lor. Dacă au prieteni în blocurile vecine își pot face cu mâna și se pot vedea mai bine. Cu așa amuzament sigur uită de jocurile pe diferite device-uri! Pot vedea șoferul autobuzului, cine întră la magazin și porumbeii din părculeț cum mănâncă.

Aveți o aniversare în curând și ca de obicei sunteți în pană de idei? Ei bine eu cred că binoclul poate fi un cadou perfect pentru orice copil și este ideal ca jucărie pentru exterior. Mi-ar fi plăcut să primească și copiii mei de ziua lor, printre teancurile de cadouri, un binoclu, uite așa îl aveam deja în trusa de explorat când ieșeam la plimbare.

Chiar și mie mi se par fascinante binoclurile, îmi aduc aminte că avea tata unul verde, ca de armată. Nu prea ne lăsa să-l folosim, dar ne-a arătat odată cum se vede prin el și am rămas șocată atunci. Binee, erau alte vremuri, știu, dar fără doar și poate sunt niște obiecte fascinante. Părea totul atât de ”lângă mine” că m-am rușinat să-i văd atât de aproape părul vecinei care intra în bloc. 🙂

Călătorii frumoase vă dorim și cât mai mult timp petrecut în aer liber. Așa se nasc amintiri minunate. Tu știi ce se ascunde acolo departe? Copilul tău a privit vreodată printr-un binoclu? Crezi că i-ar plăcea?

2 gânduri despre „Mami, ce se ascunde acolo, departe?!”

  1. Este minunat tot ce povestești, Emi! Va doresc sănătate și liniște sufletească! 🤗 🤗

Lasă un răspuns