”A fost odată ca niciodată un împărat bun şi drept pe nume Radu”

Îmi aduc aminte cu mare drag când erau copiii mici și descopereau lumea. Erau atât de drăgălași și curioși. Da, mami, uite asta este o mașinuță albastră, roțile acestea se învârt așa, mașina face vruuum. Răducule, hai să ne uităm pe geam să vedem dacă mai mai vedem și mașini de alte culori.

Mă gândeam cu groază, s-au născut fără nicio cunoștință, Doamnee, cât îmi va fi de greu să-i învăț toate cele! Oare cum o să fac asta?

Ne naștem goi, fără haine și fără cunoștințe. Cele mai simple lucruri pe care le facem sau le știm le-am învățat de undeva, cumva sau de la cineva la un moment dat. Este o responsabilitatea imensă să-ți înveți copilul diverse, orice, tot! Dar nu m-a învățat nimeni niciodată cum să-mi învăț copilul și nici studii pedagogice nu am, ce unde încep, cum procedez?

Ca de obicei, în cărți găsești toate răspunsurile, timp și dorință să ai. Sunt mamă de doi copii care nu mai sunt bebeluși, fata are 10 ani, iar băiatul tocmai a pus ghiozdanul de preșcolar în spate. Îmi aduc aminte foarte bine că citeam în cartea Mama și copilul ce ar trebui să știe copilul la o anumită vârstă și de acolo mă ghidam. Trebuie să-l învăț culorile! Ia să caut niște cărți!

Cărticele mici și vesel colorate i le puneam în față. Uite, aici în cărticică este un măr verde, avem și noi unul la fel! Încetișor i-am învățat și animalele, anotimpurile și așa mai departe. Unele cărți le-am deschis de zeci de ori, le-am văzut atât de mult în fața ochilor că mi s-au întipărit în minte pentru totdeauna, sunt convinsă. Le-am lăsat o perioadă, apoi le-am luat iar să repetăm. S-au tocit, au mâncare pe ele, sunt măzgălite și chiar au mușcat din ele.

Seara, la culcare și când avem poftă, citim povești. Mie încă îmi plac basmele! Le citesc atât pentru ei cât și pentru mine, recunosc. E frumos să visezi, să fii copil, iar atunci când mama îți citește o poveste să te simți și TU cu aceleași calități precum personajul cel bun din acea poveste. Să visezi cu ochii deschiși că te lupți cu cei răi și că ieși mereu învingător, că ești puternic, că bine triumfează și că totul se termină cu bine este ceva măreț. Câteodată îi pun să stea în pat cu ochii închiși cât timp le citesc povești, au paturi etajate și cuprinși fiind pe poveste spun vreau să văd și poza, are poze povestea asta?, pentru a-și forma mai clar o imagine.

Fiul meu, atunci când îi citesc o poveste educativă, prinde aripi! Este cuprins foarte repede de poveste, intra perfect în pielea personajelor. El îl înțelege pe leul cel fără forță că a mâncat multe dulciuri și că și-a pierdut puterile, spune că nu o să mai mănânce niciodată multă ciocolată și că îmi va cere mereu voie. El are nevoie de putere! Vrea să îi apere pe cei buni, le ia apărarea, se miră foarte tare când se întâmplă ceva rău, își aduce o sabie, se luptă în aer cu hoți și zmei. Se agită, simte povestea și rămâne cu o stare foarte bună la finalul fiecărei povești când totul de termină cu bine.

Poveștile preferate ale lui Radu sunt: Te voi iubi mereu (o poveste cu iubirea mamei pentru puisorul ei), Leon și ciocolata (de Dana Nălbaru), Soldățelul de plumb, Turtița fermecată, Hainele cele noi ale împăratului, plus toate basmele.

De ceva vreme, atunci când îi citesc o poveste, pun numele lui în locul personajului principal și pe prietenii, pe sora lui sau verișori/vecini în alte roluri care li s-ar potrivi. Așa totul pare mai viu, mai real. Acum, pentru că nu știe să citească, este mai simplu de păcălit că așa este cartea, dar nu va mai ține mult vrăjeala.

Dacă vă încântă și pe voi ideea de a fi chiar copilul vostru personaj dintr-o poveste, fără vrăjeală, iată că editura Elefantul Meu oferă copiilor o serie de cărți educative personalizate în care cel mic este protagonistul poveștii. Numele cititorului este scris peste tot unde apare personajul principal și conține, totodată, numele unui prieten al micuțului, iar povestea începe într-o locație pe care el/ea o cunoaște foarte bine.

Super idee, nu-i așa? Unde mai pui că poți face un cadou minunat unui copil o astfel de carte personalizată. Va fi o carte altfel, care se va remarca dintre toate celelalte, pentru că este cartea mea, eu sunt eroul, e amintirea mea deosebită! Așa că dacă cauți un cadou original pentru un copil, frate, soră, nepot, vecin sau prieten apropiat, ai deja o soluție salvatoare. DA, și pentru un nou născut, știu cât de greu este să-i alegi ceva pentru că deja are totul cumpărat și nu are nevoie de nimic.

Și este foarte simplu, doar câteva click-uri pe site te duc către cadoul personalizat, am încercat și eu. Mai rapid de atât nici că se poate.

Poți da share cum vrei tu acestei idei, sunt convinsă că multe persoane vor fi încântate de acest tip de cadou.

în altă ordine de idei, copiii mei chiar dacă au tendința de a zice yac când aud de cărți, atrași fiind de gadgeturi și alte minuni ale acestui secol, odată ce încep să le citesc se strâng în jurul meu tăcuți. Sau dacă în primă fază spun că nu au chef de povești, dacă le citesc, povestea îi atrage și fără să-și dea seama tot participa activ la poveste. Asta probabil și din cauză că îmi plac și mie încă foarte mult poveștile, pentru că le citesc pe diverse tonalități și pentru că insist și nu mă las dusă de aparenta lor delăsare.

Un spiriduș mi-a șoptit odată la ureche că tuturor copiilor, mai mari sau mai mici, le plac poveștile, chiar dacă recunosc sau nu.