FOOD

Crepes Suzette

Ştiu, iubești clătitele, toată lumea le iubește, dar Crepes suzette ai încercat? E posibil ca după ce încerci această variantă, să le excluzi definitiv pe cele clasice cu gem, sau dacă nu le excluzi, cu siguranță vei saliva cu gândul la ele.

Chiar cred că există dragoste la prima degustare! 🧡 După părerea mea sunt o minunată creație, un desert cu aromă intensă și culoare. Și le-am savurat cu gândul la acea terasă cu masă mică, rotundă, amplasată pe un mic trotuar cu vedere la stradă din minunatul Paris. Ahhh, comme ils sont bons! 😍

Să nu crezi că un desert sofisticat este și foarte greu de preparat, dacă știi să faci clătite, treaba este ca și făcută în totalitate. Sosul se prepară ușor, iar dacă eu pot să prepar ceva, oricine poate. Iată și rețeta mea:

Ingrediente:

Clătite

  • 500 ml apă minerală 
  • 250 g făină albă de grâu
  • 1 ou
  • un praf de sare
  • 2 linguri ulei 

Sosul de portocale 

  • 2 buc portocale
  • 50 g unt
  • 60 g zahăr alb
  • 3 linguri Aperol

Mod de preparare

  1. În primul rând pregătim clătitele, clasic. Într-un bol punem toate ingredientele, le amestecăm bine și le coacem în foaie subțire, în tigaie Clătitele se coc la foc iute. Din compoziția dată rezultă aproximativ 10 clătite.
  2. Pentru sos punem într-o tigaie zahărul și așteptăm să se topească complet.
  3. Spălăm bine una dintre portocale și o decojim de o parte de coajă. Coaja o tăiem feliuțe subțiri. Stoarcem apoi cele două portocale (puteți folosi și mai multe portocale dacă doriți mai mult sos) și turnăm zeama peste zahărul topit complet în tigaie. Punem de asemenea și bucățile de coajă tăiate și câteva rondele de portocală. Adăugăm și untul și lăsăm la foc mic să se topească bine zahărul și să se formeze un sos mai gros.
  4. Împăturim 6 clătite rumenite și subțiri în 4 și le aranjăm în tigaie în sosul de portocale. Avem grijă să ajungă sosul pe toată suprafața clătitelor. Turnăm alcoolul și flambăm cu ajutorul unui arzător pentru bucătărie. În aproximativ 2 minute clătitele pot fi scoase pe farfurie și servite. Sunt deosebit de fine și aromate, un adevărat răsfăț culinar!
Crepes suzette

Nu mi-a reușit foarte bine treaba cu flambatul, asta pentru că îmi era frică să nu iau foc în direct :-))), dar oricum am luat foc la figurat când am realizat că nu mi-a ieșit bine partea asta. Probabil Aperolul nu are foarte mult alcool sau nu am pus eu suficient, recunosc, nu mă pricep foarte bine la băuturi. Dacă nu mi-a ieșit mie, asta nu înseamnă că o să ratați și voi această parte, ba din contră, aștept să vă lăudați la mine că v-a reușit.


Bon appétit!

Lasă un răspuns