FOOD

Salată de sfeclă roșie

Consider că sfecla roșie este o legumă minune. O plantez în fiecare an, ador nuanța sa de culoare, o folosesc și ca colorant natural și îmi place foarte mult și salată. În această perioadă este foarte tânăra și are o culoare aprinsă, în plus fierbe mai repede și este mai moale. Azi am pregătit salată de sfeclă roșie pentru a fi ținută la frigider, nu pentru iarnă. Fiul meu de 6 ani o mănâncă cu mare drag că garnitură la mâncare. O fierb destul de mult pentru a fi moale și o dau pe răzătoare pentru a fi mai ușor de mâncat. Este adevărat că tăiată pătrățele sau alte modele arată mai comercial, dar așa o preferă el, rasă și dorința lui este porunca pentru mine! 🙂 De asemenea, puteți folosi hrean, eu nu am pus de data aceasta.

Dificultate: Ușoară, Nr. Porții: 10, Gata în: 1 oră 50 minute

Ingredinte:

  • 4 buc sfeclă roșie
  • 1 lingură sare
  • 3 linguri oțet
  • 2 linguri ulei

Mod de preparare:

Am curățat sfecla de frunze și pământ și am spălat-o foarte bine. Am pus-o întreagă la fiert pentru aproximativ o ora și jumătate la foc mic și am adăugat apă atunci când a scăzut.

Am lăsat vasul la răcit până am putut manevra sfecla cu mâinile fără să mă frigă. Am curățat coaja care s-a desprins foarte ușor și am dat-o pe răzătoarea mare.

Am adăugat oțetul, sarea și uleiul, am amestecat și am pus totul la borcane. Am mai pus deasupra două linguri din zeama în care au fiert. Am strâns bine capacele borcanelor și am băgat la frigider.

Notă:

Aveți mare grijă când manevrați sfecla și ce vase folosiți pentru că poate păta. Cel mai bine este să folosiți pentru fierbere o oală închisă la culoare și să nu folosiți tocător din lemn. Cantitățile mai sus menționate se pot adapta în funcție de cantitatea de sfeclă disponibilă și de gusturi (mie îmi place de obicei mai acră).

Și un clip despre cum am făcut eu salata 🙂

Merge foarte bine ca garnitură la pilaf, friptură, simplă sau amestecată cu morcov ras sau alte legume după bunul plac. Eu una iubesc acest preparat! 🙂

Și ție îți place?

Lasă un răspuns