FOOD

5 idei pentru un mic dejun sănătos, gustos şi super arătos!

Nu știu câtă importanță acordați voi micului dejun, însă eu nu îl sar niciodată. Știu că multe persoane îl sar din lipsă de timp sau de poftă, însă pentru mine este sfânt. Pe lângă că îmi dă o stare de bine mă ajută să încep ziua în forță, fără amețeli sau moleșeală.

De ceva timp acord o importanță din ce în ce mai mare mâncării sănătoase, am renunțat la prăjeli, sare (doar ff puțină) și am făcut o pasiune pentru un mic dejun care arată special în farfurie și cu care efectiv mă răsfăț în fiecare dimineață. Nu îmi place senzația de stomac plin care dă pe dinafară. 🙂

Sper să vă inspir cu 5 preparate pregătite de mine în ultimul timp. Sunt pregătite în MARE grabă având în vedere că dimineața am de hrănit și cei doi copii din dotare care au gusturi diferite de ale mele. Practic, pregătesc cel puțin 3 farfurii cu mic dejun în fiecare dimineață și trebuie să ne încadrăm în timpul foarte scurt. Pe unele dintre ele le-am pregătit în weekend și am avut timp mai mult pentru fotografiat (deși am salivat de poftă și foame pe lângă ele 🙂 )

Propunerea 1: SANDWICH CU OMLETĂ

Ingrediente: pâine integrală, salată mix tăiată mai mic, șuncă Sissi de porc, brânză de vacă și brânză cu mucegai, câteva roșii cherry, piper, sare, ulei de măsline.

  • Am prăjit bine două felii mari de pâine cu făină integrală;
  • Am pregătit o omleta din 3 ouă cu puțină sare. Am folosit la prăjit doar câteva picături de ulei cât să nu se prindă de tigaie;
  • Am tăiat cubulețe mici câteva roșii cherry și le-am amestecat cu puțină sare și ulei de măsline/,
  • Am montat sandwich-urile după cum se văd: pâine prăjită, o felie subțire șuncă Sissi de porc, omletă, salată de roșii, brânză rasă/brânză cu mucegai, piper (doar pe al meu).

Pe lângă că este delicios este și foarte sățios. Fata mea de 10 ani l-a mâncat încântată pe tot deși este destul de mofturoasă la mâncare.

Propunerea 2: BRUSCHETE CU AVOCADO ȘI TON

Ingrediente: chiflă fitness, avocado, un cățel usturoi, ton în suc propriu, ruccola, roșii

  • Am prăjit pâinea (mie îmi place bine prăjită, crocantă și cât mai ”bronzată”)
  • Am adăugat avocado pisat și amestecat cu usturoiul dar prin răzătoare plus celelalte ingrediente

Puteți adăuga și boabe de porumb, merg perfect în această combinație.

Propunerea 3: SANDWICH CU AVOCADO ȘI OUĂ DE PREPELIȚĂ

Ingrediente: pâine cu semințe, avocado, mix salată, brânză cu mucegai, ridichi, roșii, sare, piper, ulei de măsline pentru salată

  • Am prăjit pâinea
  • Am pus pe pâine avocado pisat bine cu furculița
  • Am adăugat și restul ingredientelor ca în imagine
  • Am servit alături de mixul de salată peste care am pus puțin ulei de măsline

Recunosc că am făcut o mică obsesie pentru avocado, nu ne lipsește de acasă. Eu mă satur dintr-un sandwich ca cel din imagine. Este sățios și mușc din el cu o plăcere greu de imaginat. Iubesc această combinație. 🙂

Propunerea 4: PÂINE WASA CU PASTE TERTINABILE

Ingrediente: paine wasa integrală, pastă de sfeclă roșie cu hrean (pe aceasta am cumpărat-o, data viitoare o prepar singura), pastă de măsline, ceapă verde și legume de sezon.

  • Pe pâinea wasa am pus pastele tartinabile.

Rapid de preparat, păinea wasa este foarte versatilă, se poate pune pe ea orice fel de pastă tartinabilă (pateu, brânză, unt etc.) și se poate combina cu orice legumă. Vă recomand să aveți mereu acest tip de pâine în casă, te scapă de mâncat pâine clasică și sunt perfecte când vrei să ronțăi ceva care nu îngrașă. Dacă le ai în casă te inspiră pur și simplu. Le folosesc și când le pregătesc rapid copiilor sandwich-uri cu nutella.

Propunerea 5: TARTINĂ CU AVOCADO ȘI OU OCHI

Ingrediente: pâine cu secară, avocado, ou, ruccola, piper

  • pe felia de pâine prăjită am adăugat ingredientele mai sus menționate

Ruccola are un gust deosebit și merge perfect în această combinație. Oul îl prepar în felul următor: ung cu pensula tigaia cu ulei de măsline și pun capacul cu focul aprins. Las puțin să se încingă bine tigaia și sparg oul. Pun repede capacul la loc și în scurt timp adaug puțină apă. Apa crează un abur rapid care încheagă gălbenușul. Mie îmi place să rămână gălbenușul puțin mai moale și așa pregătesc un ou ochi neprăjit și perfect făcut. De când am descoperit metoda de face așa oul ochi, numai așa îl pregătesc, înainte îl evitam din cauza prăjelii și a murdăririi aragazului, recunosc.

Știu, nu am variat foarte mult ingredientele, dar cred că asta este ideea: să descoperim ce alimente ne plac cel mai mult, ne fac să ne simțim bine în același timp și să le combinăm în mai multe feluri.

Încercați să vă răsfățați mai mult când vine vorba de aranjatul propriei farfurii și serviți-vă ca și cum ați fi oaspeți la voi în bucătărie. Hai că nu e greu! 🙂

Lasă un răspuns